Cartea foametei

Nu sunt multe cărţi de istorie românească a căror lectură oripilează, zguduie, te întorc pe dos azvârlindu-te în mizantropie.

(...) Dar cercetarea Larisei Turea impresionează pentru că porneşte, ca orce investigaţie veritabil asumată, dintr-o împrejurare de viaţă... Adevărată carte de sertar, investigaţia s-a articulat în ultimul deceniu de existenţă al sistemului patronat de Kremlin şi cuprinde transcrierile după mărturiile culese de Larisa Turea, un grupaj semnificativ de documente oficiale, de stat şi de partid, referitbare la foametea prin care Stalin a pedepsit Moldova întoarsă la soviete pentru cooperarea ei cu armatele române în 1941-1944, şi un manunchi de fotografii  de epocă, profund evocatoare şi ele.

​Greu de cuprins în câteva cuvinte atrocitatea zguduitoare a paginilor narative în care supravieţuitorii amintesc împrejurările de după război. Dar şi mai teribilă este alăturarea lor de documentele cuprinzând formulări stereotipe, diagnoze medicale (distrofie, dizenterie) şi mai ales, tabele cu cifre. Decesele au depăşit în total cifra de 250.000 de oamerii, multe cadavre au ajuns neidentificate în gropi comune, iar altele au fost, devorate de membrii familiei proprii, ameninţaţi cu extincția." (Ovidiu Pecican)


249 MDL
Adaugă în coș
Editura: Cartier
Domeniu: Istorie
An ediţie: 2021
Ediţia: III
Pagini: 560
Format: 135x200, legat
ISBN: 9789975864749


Mai puteți citi

Iurie Colesnic
299 MDL
Matei Cazacu, Nicolas Trifon
218 MDL
Eric Hobsbawm
160 MDL
Iurie Colesnic
288 MDL
George Maior
124 MDL